Aproape jumătate dintre podurile de cale ferată au durata de funcţionare expirată, conform statisticilor federaţiilor feroviare. CFR SA a început peste 120 de şantiere de modernizare. De ani buni însă, singura soluţie pentru a nu pune în pericol vieţile călătorilor sunt restricţiile de viteză. Informare 13.04.2020. Astazi, 13.04.2020 ora 15.00 a avut loc o întâlnire între conducerea MT, conducerile societăților feroviare și președinții federațiilor FNFMCV, Drum de Fier, FMLR, FSTFR și FNST ELCATEL. S-a discutat despre situația financiară a societăților feroviare, șomajul tehnic, acordarea salariilor și a primei de Paște. DREPTUL LA NEGOCIERE Toate structurile sindicale negociaza contractul colectiv de munca pe unitate. l O parte negociaza la nivel de grup de unitati (Federatia Nationala Feroviara, SNL, Federatia Drum de Fier) iar o parte la nivel de ramura si nivel national prin afiliere la Confederatiile reprezentative (BNS, CNSLR, MERIDIAN, ALFA). l In cea mai mare parte prin intermediul sindicatelor sunt La aceasta dezbatere alături de USL Metrou au fost și reprezentanți din Federația Mecanicilor de Locomotivă din România- FMLR, Federatia Nationala Drum de Fier- FNDF, Federatia Nationala a Sindicatelor din Transporturi Elcatel-FNSTE, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania-FSTFR și Federația Națională All posts tagged "federatia nationala drum de fier" 417. Actual Operatorii din transportul feroviar anunță o posibilă grevă dacă premierul nu elimină discriminările. Un judecător de la Curtea de apel Alba Iulia a constatat, într-un proces declanșat de avocata Monica Petruț, că Raed Arafat nu este reprezentantul legal al DSU și Vay Nhanh Fast Money.

federatia nationala drum de fier