Poezia Pace George Cosbuc Galbene vapai de soare Peste deal acum se scurg, Si-n noptateca racoare Peste sat se nalta fumul, Codrii-alene canta-n drumul Vantului de-amurg. In curand o sa s-aline Truda chinului de azi. Vei privi prin zari senine Stelele, sclipind marunte, Cum incet de peste munte, Ies de printre brazi. Ca si ieri rotunda luna O sa ias-acum-acum,
Dincolo de râu. Noaptea întreag-o să-şi murmure Apele povestea lor - Şi ieşind de prin pădure, Căprioarele pe creste Vor căta prin văi de este Pace la izvor. Şi va fi! De sus, va face Dătătorul de vieţi Parte tuturor de pace. Şi-o să-ţi uiţi şi tu mâhnirea, Suflete, aşteptând ivirea Albei dimineţi.
Nu-şi află nici pace, Şi tremură codrul. Cu inima ruptă. De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocneşte şi sună. Şi-şi urlă durerea, Căci vântul îl prinde. Şi-l strânge de mijloc. Topindu-i puterea! Şi codrul se-ndoaie; Şi-l biruie vântul. Râzând îl sugrumă. Şi-i rupe veştmântul. Şi părul i-l smulge. Şi-n văi îl aruncă.
Poezii de George Coşbuc. George Coșbuc a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Poezia sa aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârșit și un autor
poezii George Cosbuc. Versurile poet de dragoste autor Pace versurile limba romana versuri poetul cuvintele descarca versuri cuvinte scriitor versurile poeziei poet scoala. Cuvinte versuri. aripioare de argint de emilia caldararu. tabla inmultirii cu sapte de Vasile Romanciuc.
Vay Nhanh Fast Money.
mesajul poeziei pace de george cosbuc